Absolut nici una dacă ne raportăm la cărțile de rezi din prezent, la cele două compendii. Nu e necesară înțelegerea a nimic din ele, ci doar a memorării unor enumerări. Nimic din ce citești în cartea de rezi nu-ți va fi străin dacă ai acumulat cultura medicală din cei 6 ani. Restul de informații sunt înșiruiri de exemple/cauze/factori/etiologii/incidențe/prevalențe etc. Dacă se va schimba bibliografia de examen, cărțile pe care ei le propun vor fi suficiente în condițiile în care vor fi traduse în mod corect.
1. Medicină internă:
Kumar and Clark’s Clinical Medicine, Editura Elsevier, Ediția a 10-a, iulie 2020.
2. Chirurgie:
Essentials of General Surgery and Surgical Specialties, Editura Wolters Kluwer Health, Ediția a 6-a, 2019.
3. Pediatrie+ Obstetrică-Ginecologie:
Step-Up to USMLE Step 2 CK, Editura Wolters Kluwer Health, Ediția a 5-a, 2019.
E o specializare super frumoasă, mie personal mi-ar fi plăcut enorm să lucrez la microscop și să pun diagnostic, dacă ar fi implicat numai diagnosticul oncologic. Poartă o responsabilitate destul de mare, deoarece mare parte din diagnostice sunt afirmate/infirmate de anatomopatolog și aproape toate celelalte specializări depind de ea. Pregătirea durează 4 ani și conține mai multe stagii, las un link aici către curricula aprobată de Ministerul Sănătății. Ca rezident trebuie să te ocupi atât de necropsie, cât și de interpretarea pieselor bioptice, dar după examenul de specializare de obicei anatomopatologul nu se mai ocupă de necropsie, ci doar de interpretare, depinde de caz. Te poți “supraspecializa” să zic doar pe o singură ramură; de exemplu Dr. Gabriel Becheanu interpretează probele din sfera gastro-intestinală. Dacă te interesează să faci practică pe anatopat, pe domnul doctor îl găsești la spitalul Fundeni. Tot pentru practică o recomand pe Mădălina Marcu, pe care o găsești la Spitalul Județean de Urgență Ilfov, dar pentru ea trebuie să ai nervii acasă, pentru că e o persoană absolut minunată, dar din topor.
Când aveam eu 7 ani, ai mei au decis să ne mutăm cu toții aici. Noi suntem din Onești, județul Bacău. Nu mi-a prea plăcut decizia asta cât am fost adolescentă, pentru că m-a împrăștiat de prietenele mele cele mai bune (care după 20 de ani încă își mențin statutul de BFF), dar știam că este spre binele tuturor.
Am citit o teorie super interesantă vis-a-vis de “frica” de sânge, care spune că la începutul evoluției, când oamenii au început să trăiască în colectiv, răspunsul vagal cu sincopă la vederea sângelui era o cale de a preveni oamenii să se ucidă între ei. Nu știu dacă este adevărată sau nu și nici nu vreau să aflu, pentru că îi scade din mister. Eu nu am frică de sânge sau de alte produse biologice provenite de la om, în schimb nu mă împac foarte bine cu reflexul de vărsătură. Am o teroare inexplicabilă în ceea ce privește emeza. Cu oamenii aflați în suferință, nu, nu am o problemă, mai ales când vine vorba de proceduri medicale, pentru că știu că e spre binele lor. Tot ce am făcut eu invaziv de una singură în spital a fost o paracenteză (puncționarea abdomenului cu eliminarea lichidului de ascită), pe lângă injecții de tot felul și nu mi-a creat nici o stare spectaculoasă. În particular, îmi plac toracentezele și puncțiile bioptice medulare sau renale, asta dacă ne referim la manevre care se fac fără anestezie și cu persoana perfect conștientă.
Nu e obligatoriu. Sunt specializări care nu necesită manevrarea de produse biologice, sau dacă necesită nu sunt făcute de doctorul respectiv neapărat. De exemplu, pe secția de endocrinologie profa mea trimitea puncțiile tiroidiene la un singur doctor care se ocupa de astfel de intervenții. Sunt și alte specializări care nu au treabă cu manevrele invazive sau care nu implică predominant efectuarea lor – diabetologie, genetică medicală, medicina muncii, medicina de familie, pediatrie, oncologie etc. În general, dacă nu optezi pentru specializare chirurgicală nu ești nevoită să jonglezi cu eprubete dacă nu vrei.
O să las link aici la articolul precedent în care povestesc cum am ajuns să fiu studentă la Medicină.
Da. Chiar dacă nu sunt o persoană sociabilă și nu-mi place să ies din casă, am avut timp să ies dacă am vrut. Important este să prioritizezi ce are mai multă valoare pentru tine. Dacă înveți din timp și ești cât de cât atentă la cursuri, viața socială este cvasi-aceeași. Evident că nu ai timpul celor de la SNSPA (no shade, but for real), dar nici nu vei ieși din peșteră doar de sărbători. Dacă ești genul de om care reține repede, cu atât mai bine. Cei de la UMFCD realizează și ei evenimente sociale, iar dacă îți faci prieteni în facultate (și alte glume la fel de amuzante) va fi și mai distractiv să ieși cu oameni din același anturaj.
Licența am ales-o la finalul anului 5, iar pe parcursul vacanței de vară dintre anul 5 și 6 am scris la partea generală și am citit relaxată pentru rezi. În timpul anului 6 am avut de lucrat doar la partea specială, ceea ce a redus semnificativ volumul de lucru. Pentru sesiune, eu am prins examenele online din perioada cu COVID, așa că nu-ți pot răspunde la întrebare complet, pentru că aș minți să spun că am învățat pentru examene. De rezi m-am apucat pe 1 octombrie al anului 6 și am început să citesc și să fac scheme, așa că acum, la finalul anului, am schemele făcute pentru toate capitolele și chiar dacă informația din cap s-a evaporat când le recitesc îmi aduc aminte mai ușor. Recomand să scapi de licență cât mai repede, pentru că te vor nenoroci și examenele din sesiune (pentru facultățile din alte orașe) sau de la final de modul (pentru UMFCD).
Am avut restanță la biofizică în anul 1. Nici nu știam exact ce semnifică o restanță și ce implică, așa că inițial nu m-a afectat foarte mult. Când am mai înțeles eu cum stă treaba cu ele, inițial m-am panicat și am zis că e imposibil să ai o restanță fix la al doilea examen de an 1 și că n-o să reușesc în viața mea s-o iau sau să trec anul sau să fac ceva cu viața mea. Un gând negativ are tenta asta de a se dezvolta de unul singur și de a catastrofa tot ce se întâmplă în jur până distorsionează viziunea despre realitate. Evident că nu s-a întâmplat nici un rahat cu restanța aia și am luat-o. Știind că e o materie la care eu nu prea înțeleg, mi-am alocat destul timp să învâț, ca să pot acoperi toată materia. Ca să pot fi la buget, mi-am lăsat restanță și biochimia de pe semestrul II și am luat note suficient de mari cât să trec la buget. În 4 ani o să te amuzi pe seama asta și n-o să mai conteze la absolut nimic. Also, te respect foarte mult cu Farmacia, mi se pare de mii de ori mai grea.
Da, este un fenomen cât se poate de normal. E un mecanism foarte bun al creierului de a face curățenie printre lucrurile care nu îi mai sunt de folos. Imaginează-ți cum ar fi să-ți amintești fiecare moleculă pe care ai reținut-o cât să dai examenul și după ai uitat-o. Legăturile logice de bază îți rămân oricum, sau se actualizează foarte repede odată ce reiei subiectul. Lucrurile pe care nu le folosești zilnic se uită, pentru că nu sunt necesare.
În 6 ani de facultate ceva o să te atragă la un moment dat. Trebuie să-ți placă ceea ce faci. Când vei fi nevoită să te trezești la ora 6 cinci zile pe săptămână trebuie ca entuziasmul să-ți eclipseze iritarea. E mai mult un sentiment decât o explicație. Dacă trebuie să alegi din mai multe opțiuni, ia o foaie de hârtie și scrie motive pro și contra, asta te ajută mult să vezi clar și organizat de ce da sau nu. Pune în balanță toate motivele și vezi ce variantă te entuziasmează mai mult. Te poți orienta în funcție de ce planuri ai pe viitor: dacă vrei o familie, dacă vrei o familie mai mult decât vrei o carieră, sau dacă ești dispusă ca la 50 de ani să fii sunată la 3 dimineața să vii la spital.